Tag: Kemal Altinok

Rugby
19.06.2026

Aproape de un nou titlu național

Timișoara găzduiește sâmbătă, 20 iunie, a treia și ultima etapă a CN de rugby în șapte. SCM USV Timișoara este liderul clasamentului, cu maximum de puncte și are mari șanse să păstreze titlul național. În prima fază, cea a grupelor, echipa noastră va întâlni CSU Arad și CSU Phoenix Brașov. Turneul are loc de la ora 9:00, la stadionul Gheorghe Rășcanu. „Plecăm drept favoriți, ca la primele două turnee și nu vrem decât să ne facem jocul. Vom intra cu dorința de a reuși meciuri bune, de a ne bucura …
Rugby
03.05.2022

Trei importanți jucători ai echipei de rugby au semnat prelungirea contractului

SCM USAMVB Timișoara își consolidează lotul, atât în ceea ce înseamnă jucătorii cu experiență, cât și rândul tinerilor. Trei componenți ai lotului au decis să semneze prelungirea de contract și vor fi jucătorii Timișoarei până la finele anului viitor. Venit în 2020 la Timișoara, pentru a fi alături de fratele său, Mihăiță Lazăr (35 ani) și-a extins contractul cu echipa noastră. Dorin Lazăr (32 de ani) este deja unul dintre veteranii lotului și a semnat și el prelungirea. Cei doi au câștigat, luna trecută, primul trofeu în calitate de coechipieri, …
Rugby
01.01.2022

Kemal Altinok, cel mai bun jucător U20 din Superligă

[et_pb_section admin_label=”Section” global_module=”281″ fullwidth=”on” specialty=”off” transparent_background=”off” allow_player_pause=”off” inner_shadow=”off” parallax=”off” parallax_method=”off” padding_mobile=”off” make_fullwidth=”off” use_custom_width=”off” width_unit=”on” make_equal=”off” use_custom_gutter=”off”][/et_pb_section][et_pb_section admin_label=”section”][et_pb_row admin_label=”row”][et_pb_column type=”2_3″][et_pb_text admin_label=”Text” background_layout=”light” text_orientation=”left” use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid”] Votul pentru superlativele rugby-ului românesc în 2021 s-a încheiat, iar Federația a publicat rezulatele, în ultima zi a anului. Unul dintre jucătorii echipei noastre a ocupat locul întâi la categoria sa. Este vorba despre Kemal Altinok, desemnat cel mai bun jucător U20 din Superligă. Kemal este un jucător important în lotul echipei noastre și a avut evoluții remarcabile și sub tricolor. Rugbistul nostru a adunat …
Rugby
07.12.2021

Opt rugbiști de la SCM Timișoara, la națională, pentru testul cu italienii

[et_pb_section admin_label=”Section” global_module=”281″ fullwidth=”on” specialty=”off” transparent_background=”off” allow_player_pause=”off” inner_shadow=”off” parallax=”off” parallax_method=”off” padding_mobile=”off” make_fullwidth=”off” use_custom_width=”off” width_unit=”on” make_equal=”off” use_custom_gutter=”off”][/et_pb_section][et_pb_section admin_label=”section”][et_pb_row admin_label=”row”][et_pb_column type=”2_3″][et_pb_text admin_label=”Text” background_layout=”light” text_orientation=”left” use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid”] Stejarii vor mai juca un meci-test, în acest an, după cele trei partide din noiembrie (una oficială și două teste). Va fi un meci de pregătire între România A și Emerging Italy (Italia A). Partida va avea loc la Parma, pe Stadio Lanfranchi, sâmbătă 18 decembrie, ora 15:00. Pentru această partidă, staff-ul tehnic format din Andy Robinson, Stevie Scott și Sosene Anesi, a selecționat un …
Rugby
13.11.2021

Cinci, cu frunză de stejar: avem cinci jucători la naționalele României

[et_pb_section admin_label=”Section” global_module=”281″ fullwidth=”on” specialty=”off” transparent_background=”off” allow_player_pause=”off” inner_shadow=”off” parallax=”off” parallax_method=”off” padding_mobile=”off” make_fullwidth=”off” use_custom_width=”off” width_unit=”on” make_equal=”off” use_custom_gutter=”off”][/et_pb_section][et_pb_section admin_label=”section”][et_pb_row admin_label=”row”][et_pb_column type=”2_3″][et_pb_text admin_label=”Text” background_layout=”light” text_orientation=”left” use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid”] Cinci dintre rugbiștii noștri vor fi implicați în meciurile pe care naționala de seniori și cea U20 le susțin astăzi. Este vorba despre mijlocașul la grămadă Gabriel Rupanu, care va evolua pentru stejari, și de patru jucători prezenți sub tricolor la Campionatul European U20. Rupanu a fost anunțat în XV-le de start al naționalei mari pentru meciul cu Țările de Jos (stadionul Arcul de Triumf, …
Rugby
06.11.2021

Patru pentru Euro: Altinok, Ștețco, Trăușan și Alin Conache, incluși în lotul pentru turneul final

[et_pb_section admin_label=”Section” global_module=”281″ fullwidth=”on” specialty=”off” transparent_background=”off” allow_player_pause=”off” inner_shadow=”off” parallax=”off” parallax_method=”off” padding_mobile=”off” make_fullwidth=”off” use_custom_width=”off” width_unit=”on” make_equal=”off” use_custom_gutter=”off”][/et_pb_section][et_pb_section admin_label=”section”][et_pb_row admin_label=”row”][et_pb_column type=”2_3″][et_pb_text admin_label=”Text” background_layout=”light” text_orientation=”left” use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid”] Naționala U20 de rugby a României participă de mâine (duminică, 7 noiembrie) până la 14 noiembrie la Campionatul Europen de la Coimbra, din Portugalia, prima competiție la această categorie de vârstă organizată după doi ani. În lotul de 26 de jucători (14 înaintași și 12 jucători de treisferturi), au fost reținuți toți cei patru jucători de la SCM Timișoara selecționați de la început, în lotul …
Rugby
21.10.2021

Patru rugbiști merg la naționala U20

[et_pb_section admin_label=”Section” global_module=”281″ fullwidth=”on” specialty=”off” transparent_background=”off” allow_player_pause=”off” inner_shadow=”off” parallax=”off” parallax_method=”off” padding_mobile=”off” make_fullwidth=”off” use_custom_width=”off” width_unit=”on” make_equal=”off” use_custom_gutter=”off”][/et_pb_section][et_pb_section admin_label=”section”][et_pb_row admin_label=”row”][et_pb_column type=”2_3″][et_pb_text admin_label=”Text” background_layout=”light” text_orientation=”left” use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid”] Echipa noastră are o săptămână fără antrenamente, după finalul Superligii, dar șase dintre jucătorii noștri se pregătesc să meargă la echipele naționale. După ce Vlad Neculau și Gabriel Rupanu au fost chemați la reprezentativa de seniori, alți patru rugbiști de la SCM Timișoara au primit scrisori de convocare la reprezentativa U20. Naționala de U20 a României va participa între 6-14 noiembrie la Campionatul Europen U20 …