Tag: Alexandru Dedu

acasa
10.08.2026

Teatrul Național și SCM Timișoara intră într-un parteneriat de prestigiu

Teatrul Național Timișoara și clubul nostru au intrat într-un parteneriat care aduce și mai aproape sportul și cultura, două lumi unite de aceleași valori. Teatrul și sportul au mai multe în comun decât pare la prima vedere: pasiune, disciplină, emoție, performanță și oameni care dau totul pe scenă sau pe teren. La conferința de presă de astăzi au participat Paula Romocean, viceprimar al Municipiului Timișoara, Ion Rizea, managerul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, conf. univ. dr. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, Alexandru Dedu, manager SCM Timișoara. Acest parteneriat teatru-sport …
Baschet
29.01.2025

„Este o zi în care repornim motoarele pentru sportul timișorean”

Consiliul de Administrație al SCM Timișoara a aprobat astăzi contractele propuse pentru noii manageri ai secțiilor de handbal și baschet. Votul a fost exprimat în unanimitate, șapte din șapte. Alexandru Dedu a semnat contractul de manager al echipei noastre de handbal, SCM Politehnica Timișoara, iar Horia Păun va deveni manager al secției de baschet. Primarul Dominic Fritz a apreciat că Timișoara sportivă se află într-un moment important, un moment de cotitură. Este o zi în care repornim motoarele pentru sportul timișorean, un moment, dacă vreți așa T0, în care începem …