Rugbiștii juniori, între cantonamentele de la Suceava și Herculane

Echipa de rugby juniori a clubului nostru are șapte reprezentanți la lotul național U18 al României. Acesta se află în cantonament la Suceava.

Rugbiștii pregătesc preliminariile Campionatului European, care vor debuta în luna aprilie. Combinata SCM Timișoara/CSS Bega Timișoara îi dă în lotul lărgit de 42 de jucători pe Adal Cucu, Ștefan Hârsan, Cristian Enache, antrenorul Marian Marin (secund la echipa națională, responsabil cu linia de treisferturi),  Antonio Maxim, Vlad Stroia  și David Costea.  Cantonamentul se va încheia cu meciuri-școală.

Duminică, 8 februarie, cei șapte vor pleca la Herculane pentru stagiul de pregătire al alb-violeților. SCM Timișoara/CSS Bega Timișoara se va pregăti în stațiunea din Caraș Severin în perioada 8-13 februarie, sub coordonarea antrenorilor Marian Marin și Cătălin Vlădeanu.

„La Herculane, ne vom axa pe partea tehnică, dar vom lucra și la organizarea de joc colectiv. Trebuie să pregătim foarte bine meciul cu RC Junior Cluj-Napoca, programat în deplasare, la 1 martie. Ne trebuie victoria pentru calificarea directă. Dacă nu o reușim, terminăm pe locul al treilea în Seria Transilvania și vom juca un meci de baraj cu locul al treilea din Seria Muntenia, pentru calificarea în play-offul campionatului.”

Marian Marin, antrenor principal SCM Timișoara/CSS Bega Timișoara

Campionatul Național de juniori se joacă în sistemul toamnă-primăvară. Echipa noastră face parte dintr-o serie cu CSS 2 Baia Mare, RC Junior Cluj și CSM Unirea Alba Iulia.