Primele meciuri de verificare pentru baschetbaliști

SCM Politehnica Timișoara se deplasează în Ungaria pentru primul test din presezon. Baschetbaliștii noștri vor juca la Szeged, unde vor întâlni SZTE-Szedeák.

Partida va avea loc miercuri, 26 august, de la ora 19:00. Antrenorii Petricevic-Pesic-Markovic nu se vor putea baza pe Kentwan Smith, convocat la naționala statului Bahamas.

„Jucătorii trebuie să se cunoască în condițiile unui adversar real, deoarece până acum am făcut doar jocuri în interiorul lotului nostru. Nu ne dorim nici măcar să verificăm relațiile de joc, ci doar să ne familiarizăm unii cu alții. Primele zile au fost dedicate pregătirii fizice, iar de acum începem să clădim și relațiile de joc, așa încât Cupa Timișoara, de săptămâna viitoare, să nu ne prindă fără meciuri de verificare.”

Dragan Petricevic, antrenor principal SCM Politehnica Timișoara

SZTE-Szedeák joacă în prima ligă maghiară, iar sezonul trecut s-a clasat pe poziția a patra în ply-out, a 12-a la general.

La final de săptămână, alb-violeții joacă și al doilea amical, tot în deplasare, cu CSM CSU Raiffeisen Oradea (sâmbătă, ora 18:00).