
În sezonul 2025-2026, secția de baschet a clubului nostru a înscris trei echipe de juniori în campionatele naționale, la categoriile de vârstă U13, U14 și U15.
Pe lângă performanțele obținute la nivel de grup – două calificări la turneele finale A și una la turneul final B – important este și progresul înregistrat de tinerii baschetbaliști.
Antrenorii Ciprian Prejban (U13), Aref Gyori – Kaed Bey (U14) și Radenko Toroman (U15) au structurat loturi cu jucători de perspectivă, iar pe lângă speranțele din anii precedenți au apărut juniori noi care bat la ușile marii performanțe sub panou.
În plus, înscrierea în Vibaliga, un puternic campionat regional al regiunii Vojvodina, și disputarea periodică a unor meciuri de verificare în Serbia contribuie din plin la dezvoltarea generației de mâine.

Vlad Prejban, Milan Grațian, David Csokmai, Milan Kostyal și Luca Biji Rusan sunt câțiva dintre juniorii de urmărit, cu mențiunea că primii trei joacă la două categorii de vârstă și că au avut parte de mai multe meciuri și de mai multe antrenamente în stagiunea actuală.
Ca o recunoaștere a muncii asidue și a valorii deja confirmate, Vlad Prejban și Luca Biji Rusan au primit convocări la loturile naționale, aflându-se în atenția staff-urilor federale.
La categoria de vârstă U15, unde clasarea finală la nivel național a fost pe locul al zecelea, cu o participarea la turneul final B, accentul este pus pe jocul de echipă, deoarece, în acest moment, majoritatea liderilor de joc nu și-au încheiat dezvoltarea fizică și, prin urmare, nu pot să își arate întregul potențial.
Vlad Prejban și Radu Costin sunt baza jocului în atac, în timp ce ceilalți lideri de joc își aduc contribuția pe ambele părți ale terenului. O pierdere importantă a reprezentat-o plecarea în vara trecută, la U-BT Cluj-Napoca, a lui Dan Păltinișanu, un jucător foarte important în angrenajul pus la punct de antrenorul Radenko Toroman.

Locul al șaselea pentru echipa antrenată de Aref Gyori – Kaed Bey
SCM Politehnica Timișoara U14 a încheiat Campionatul Național pe locul al șaselea, după ce a participat la turneul final A, de la Sibiu.
Bilanțul final este unul pozitiv: 18 victorii și doar 6 înfrângeri în contul formației pregătite de Aref Gyori – Kaed Bey.

Pentru juniorii U13, sezonul nu s-a încheiat, pentru ei urmând cele mai importante examene din ediția 2025-2026. O singură înfrângere a suferit echipa pregătită de Ciprian Prejban, chiar în cel mai recent meci disputat, la începutul acestei luni, la turneul semifinal din capitală, în fața echipei ACS U-BT Cluj-Napoca 1, când calificarea la reuniunea finală, în care este pus în joc titlul de campioană națională, era deja acontată.
Până atunci, o serie impresionantă de 18 victorii consecutive! Mult succes la turneul final!

