Amical cu campioana Serbiei, la final de cantonament

Handbaliștii noștri au înfruntat Partizan Belgrad, în ultima zi a cantonamentului din Serbia. Campioana țării vecine s-a impus cu 24-18 (8-5), la capătul unui meci în care antrenorii echipei noastre au testat mai multe sisteme de joc.

Echilibrul s-a păstrat până aproape de pauză (5-5, minutul 27), după care Partizan s-a desprins. La final, marcatorii echipei noastre au fost: Sadoveac 3 goluri, Denysov, Kraljevic, Ravnic, Trif, Nantes, Vujacic – câte două, Adoreanu, Szasz, portarul Dan Vasile – câte un gol.

Pentru Partizan au evoluat doi români, timișoreanul Liviu Caba (marcatorul unui gol) și Gabriel Ilie (două goluri).

La mijlocul săptămânii, alb-violeții au jucat și cu campioana Belarusului, HC Meshkov Brest, în fața căreia au cedat cu 32-28.

După acest stagiu la Divcibare, jucătorii antrenați de George Buricea și Andrei Păiuș vor continua pregătirile la Timișoara. La finalul săptămânii viitoare (15 și 16 august) vor evolua în patrulaterul la Turda, alături de AHC Potaissa Turda, HC Buzău 2012 și CSM Vaslui.