S-au stabilit data și ora restanței din prima etapă

iulie 30, 2025
Sezonul intern de rugby se reia cu partida SCM USV Timișoara – Dinamo București. Campioana și deținătoarea Cupei României se întâlnesc într-o restanță din prima etapă.

Cele două formații au deschis și sezonul 2025. La final de martie, ele au disputat Supercupa României, la București. Alb-violeții au învins cu 29-28 și au intrat în posesia trofeului, la prima sa ediție.

A urmat înfruntarea din campionat, încheiată cu o nouă victorie timișoreană pe teren străin: Dinamo București – SCM USV 25-29, la 2 mai.

„Ne-am reintegrat în lot și noi, jucătorii care am fost cu naționala în America de Sud. Nu știu de câte puncte mai avem nevoie pentru o semifinală acasă, dar știu că avem nevoie de victorii, nu ne permitem nici măcar un eșec”

Vlad Neculau, căpitanul SCM USV Timișoara – interviu integral, AICI

Restanța SCM USV Timișoara – Dinamo București se va juca sâmbătă, 9 august, la ora 11.00, la stadionul Gheorghe Rășcanu. După acest joc se vor mai disputa ultimele două etape ale sezonului regular, la 16 și 23 august.

În zona primelor patru clasate, echipe care acced în semifinale, ierarhia arată astfel: Dinamo 28 de puncte, Știința Baia Mare 28, Steaua 24, SCM USV Timișoara 22.

Foto: Facebook România

SCM Timișoara

Sport Club Municipal Timișoara funcționează pe durată nedeterminată, în structura polisportivă, având următoarele secții sportive: baschet, handbal, rugby, sportul pentru toți. Clubul este susținut de Primăria Timișoara și Consiliul Local Timișoara.

Pagini principale