Final de poveste pentru „Căpitanul Koma”

mai 7, 2022

Ultimul meci jucat de leii din Banat în acest sezon de Ligă Națională a însemnat, aseară, și capătul unui parcurs de șase ani al lui Milos Komatina alături de SCM Timișoara.

B4 Komatina vs ConstantaVenit în familia alb-violetă în 2016, când echipa se afla într-o situație grea, „Koma” a fost mereu un jucător de calitate, un caracter puternic, un coleg minunat.

Muntenegreanul născut la 15 septembrie 1984 a fost căpitanul SCMT în ultimele sezoane și un jucător extrem de important în angrenajul echipei. Mereu, a știut să se facă util, fie ca extremă de forță, fie ca pivot, când interesul echipei o cerea, chiar dacă nu era postul său de bază.

„Este un om, înainte de toate, un om deosebit, un sportiv deosebit. Acum câteva zile, am tras o linie, și cred că în șase ani a lipsit două-trei meciuri. Uitați, acolo este familia lui: omul are trei copii, dar s-a dedicat atât de mult Timișoarei, încât vreau să vă ofer un exemplu. Uneori, dădeam liber jucătorilor, sâmbătă dimineața, sau sâmbătă și duminică, sau doar duminică, și niciodată nu a venit la mine să spună: „Se poate și luni dimineață?”. Asta deși locuiește la două ore și jumătate de mers cu mașina și are trei copii acasă! Niciodată! Eu îi mulțumesc și mă bucur că am avut privilegiul să antrenez un jucător precum Milos Komatina”

Dragan Petricevic, antrenor SCM OHMA Timișoara

Koma a părăsit baschetul timișorean în aplauzele publicului de la sala Constantin Jude, iar ultima poza de pe parchet a fost cea cu soția, cei trei copii și cei mai frumoși suporteri ai Timișoarei.

Echipa noastră a cedat ieri, acasă, cu 79-68, în fața formației CSO Voluntari și a pierdut sfertul de finală cu scorul de 2-0.

SCM Timișoara

Sport Club Municipal Timișoara funcționează pe durată nedeterminată, în structura polisportivă, având următoarele secții sportive: baschet, handbal, rugby, sportul pentru toți. Clubul este susținut de Primăria Timișoara și Consiliul Local Timișoara.

Pagini principale